Mistere

Acum 15000 ani o civilizatie necunoscuta a ingropat adevarul absolut sub Sfinx

De foarte muți ani se vehiculează ideea cum că sub Sfinxul din Egipt ar exista o sală care adăpostește mii de suluri de papirus. Aceste suluri ar conține informația de care omul are nevoie pentru a face pasul următor în evoluția sa. Se mai spune că această bibliotecă subterană a fost construită de către o civilizație avansată care a trăit pe Terra acum circa 15000 de ani.

Pornind de la aceste legende, autoritățile egiptene în colaborare cu cele americane au avut numeroase tentative de a căuta această bibliotecă subterană. Bineînțeles că rezultatele au fost nule sau undeva pe aproape pentru că nu s-a descoperit nimic concret. În urma analizelor și a scanărilor terenului din jurul Sfinxului s-a ajuns la concluzia că în subteran există 3 coridoare misterioase. Nu se știe unde duc aceste coridoare, dar este posibil ca unul dintre ele să facă legătura cu această cameră care adăpostește de milenii adevărul absolut.

O legendă egipteană susține că în această sală subterană este îngropat un mare rege, pe nume Harmais. Atunci când mormântul său se va descoperi, întreaga sală își va arăta toate comorile. Această căutare nebună de a descoperi adevărul absolut, cât și originile, în care s-a lansat omul de milenii se pare că este codată în propriul nostru ADN. Cine suntem? De unde venim? Care este scopul nostru? Sunt doar câteva dintre întrebările care nu ne dau pace indiferent de modul de viață pe care îl alegem să-l trăim.

Tot ceea ce știm sau presupunem a ști este faptul că trăim într-un Univers incredibil, ne ghidăm după un timp linear și există posibilitatea să nu fim mai mult decât o simplă simulare. Dar pentru a întregi tabloul creaționist avem nevoie de mult mai multe răspunsuri.

sfinx - Acum 15000 ani o civilizatie necunoscuta a ingropat adevarul absolut sub Sfinx

Edgar Cayce a fost primul care a vorbit despre această încăpere misterioasă care, în opinia sa, se regăsește undeva la piciorul stâng al Sfinxului. Singura problemă reală este că pentru a putea avea acces la informația absolută trebuie să deținem un grad ridicat al spiritualităţii. Materialismul și modul de viață actual nu ne vor permite niciodată să aflăm adevărul absolut. Momentul în care se va face această descoperire importantă va coincide cu momentul în care Iisus se va întoarce pe Pământ pentru a-și revedea creația.

Graham Hancock și Robert Bauval, doi scriitori americani care au cercetat cu lux de amănunte problema Sfinxului, au confirmat faptul că au existat anumite descoperiri interesante la baza sfinxului. Două din cele trei culoare sunt de origine necunoscută și chiar în spatele capului Sfinxului există un copac mort. Aceste elemente pot deschide drumul spre o cercetare mult mai amplă. De asemenea, Sfinxul este găurit în mai multe locuri și nimeni nu înțelege cauza. În opinia lui Bauval, civilizaţia misterioasă care a sigilat sală a făcut-o atât de bine încât să fie descoperită doar atunci când anumite condiții se vor întruni. Este limpede că această civilizație era atât de avansată încât dacă s-ar descoperi mâine această bibliotecă subterană, omul nu ar fi pregătit să afle adevărul despre originea sa sau despre scopul său pe această planetă.

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top