Descopera

A fost descoperita utilitatea constructiei megalitice Stonehenge

De-a lungul timpului, construcția megalitică Stonehenge a stârnit interesul și curiozitatea oamenilor de știință. Diverse teorii care au încercat să explice utilitatea acestei construcții au fost emise de diverși cercetători. Unii susțineau că a fost folosit în scop religios, alții credeau că a fost dedicat cultul soarelui sau pur și simplu că a fost utilizat precum un observator.

În urma unor cercetări minuțioase care au durat mai bine de zece ani, Parker Pearson, de la University College din Londra a descoperit motivul pentru care culturile antice au ridicat Stonehenge. Iniţial construcția a fost utilizată drept un cimitir foarte vast, unde erau îngropați atât oamenii cât și animalele. Procesul de înhumare se petrecea în jurul anului 3000 î.Hr., când cadavrele erau transportate la Stonehenge pentru a fi înmormântate conform tradiției din acele vremuri.

Monumentul inițial reprezentat de o formațiune circulară, care reprezenta un altar, a fost construit cu mulți ani înainte de construcția pe care o cunoaștem astăzi. Acest fapt i-a împins pe cercetători să afirme că odată cu trecerea timpului Stonehenge și-a schimbat utilitatea transformându-se într-un loc mult mai prietenos fiind utilizat pentru întâlnirile de masă.

Nu se poate preciza cu exactitate în ceea ce constau aceste întâlniri de masă, dar este posibil ca respectiva civilizație să efectueze diverse sărbători sau chiar ritualuri la Stonehenge. Descoperirea a peste 80.000 de schelete de animale reprezintă faptul că la Stonehenge se dădeau adevărate petreceri, la care participa o populație numeroasă și unde erau sacrificate foarte multe animale.

stonehenge - A fost descoperita utilitatea constructiei megalitice Stonehenge

Potrivit cercetătorilor, amplasamentul Stonehenge ar fi fost ales datorită prezenţei în acest loc a două creşte paralele, una îndreptată spre apusul soarelui în mijlocul iernii, iar cealaltă spre răsăritul soarelui în mijlocul verii. Această locație este un punct de trecere sau pur și simplu momentul care marchează sezoanele.

Decăderea Stonehenge s-a produs odată ce vechea cultură fie că a dispărut sau a fost influențată de migratori, pentru că ideea de cultură comunitară a fost înlocuită de individualism.

loading...

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top