Mistere

6 dintre cele mai bine păzite secrete ale lumii

În ciuda eforturilor depuse de cercetători din toate domeniile, istoria a reuşit să ţină bine ascunse multe dintre secretele sale.

Bineînțeles că acest lucru nu i-a împiedicat pe curioşi să emită numeroase ipoteze şi terorii, mai mult sau mai puţin fanteziste. La un moment dat, “The New York Times Magazine” a publicat o listă selectivă a acestora, oferind şi cea mai plauzibilă variantă explicativă pentru fiecare din ele.

Formulă “magică” a Coca-Cola

Americanul John Pemberton, părintele acesteia, a ajutat-o să se “nască” în anul 1886. În 1888 şi-a vândut invenţia companiei “AŞA Candler”.De la începutul producerii faimoasei “licori” răcoritoare şi până în zilele noastre, reţetă a rămas un secret bine păzit. Se ştie că unul dintre ingredientele originale – cocaină – nu mai face parte din compoziţia actuală.

Producătorii spun că magia este, de fapt, o anumită combinaţie chimică, denumită “Merchandise 7X”, prezenta pe etichetă Coca-Cola, sub numele de “arome naturale”. Câţiva cercetători au lansat ipoteza că “7X” ar indica o combinaţie de uleiuri esenţiale din citrice, coriandru şi scorţişoară însă, din păcate, ingredientele care dau originalitatea băuturii nu au fost niciodată aflate sau divulgate.

Ritualurile iniţierii în “Cosa Nostra”

Legenda spune că membrii înspăimântătoarei “Cosa Nostra” nu aveau acces în organizaţie decât după ce urmau ritualurile unei iniţieri secrete. Multă vreme mafioţi interogaţi de poliţie, şi chiar înalte oficialităţi, au negat cu vehemenţă existenţa Mafiei, cu atât mai mult aceea a unor ceremonii de initere. Însă, câţiva agenţi care au lucrat sub acoperire au făcut o descoperire de senzaţie. Au înregistrat, în secret, o ceremonie oficiată de şeful mafiei din New England în anul 1989.

În timpul ritualului, viitori membri au depus un jurământ în limba italiană, după care li s-a însemnat degetul arătător, totodată fiind arsă şi imaginea sfântului protector al familiei. Experţii considera că aceasta este doar una din modalităţile de iniţiere în mafie dar, oficial, nu s-a recunoscut nimic.

Vocea din umbra sau “Deep Throat”

Supranumit “Deep Throat”, acest personaj misterios care a stat la baza unei apariţii enigmatice în cunoscutul serial “Dosarele X”, a dezvăluit importante informaţii în interiorul serviciilor secrete americane. Dacă mai trăieşte, sau nu, nimeni nu ştie însă puţinele persoane care l-au cunoscut au spus că vor dezvălui identitatea informatorului abia după moartea acestuia.

“Zona 51″

Bază militară aeriană de la Nellis (cca 130 km N-V de Las Vegas), a fost construită iniţial pentru testarea avionului american de spionaj U-2. Prin anul 1989, un anume Bob Lazăr, care susţinea că a fost angajat în “Zona 51″, a declarat că acolo se petreceau lucruri ciudate, printre care şi construirea unei nave spaţiale împreună cu… extratereştrii. Zvonuri despre o conspiraţie între guvernul American şi fiinţe extraterestre existau de multă vreme, însă declaraţia lui Lazăr a fost prima …oficială.
Guvernul American a recunoscut existenţa “Zonei 51″ în urma unui proces, dar în continuare toate informaţiile sunt păzite cu străşnicie.

“Omul-Umbrela”

Imaginile surprinse pe peliculă chiar înaintea asasinării celui mai tânăr preşedinte, J.F. Kennedy arata cum, lângă maşină acestuia, un individ a deschis o umbrelă. Pentru unii, gestul oarecum ciudat nu putea fi decât un semnal, mai ales că a precedat prima împuşcătură. Ironia sorţii a fost că importantul martor a fost una dintre puţinele persoane care au dispărut ca prin farmec, nemaifiind de găsit pentru investigaţii. Însă, în 1978, un agent de asigurări, Louis Steven Witt, din Dallas, a declarat că este chiar “Omul Umbrela?, aşa cum fusese botezat misteriosul personaj.

În cazul în care el a fost “Omul-Umbrela”, ceva din declaraţiile sale nu s-a legat. Witt a spus că în timp ce stătea lângă maşină prezidenţială, umbrela sa era închisă, cu toate că fotografiile arată că personajul avea umbrela deschisă. Încă un mister nedezlegat…

Secretele dosarelor lui J.Edgar Hoover

În timpul lungii perioade de conducere a FBI, celebrul J.Edgar Hoover a întocmit o serie de dosare ultrasecrete, la care nimeni nu avea acces. După ce a murit, Helen Gandy, secretara să, a distrus toate acele fişiere, declarând că nu erau decât înregistrări financiare şi corespondenţa personală.

secrete - 6 dintre cele mai bine păzite secrete ale lumii

Ca prin minune, un dosar pe care era scris “oficial şi confidenţial” a scăpat. Dosarul conţinea informaţii explozive despre multe personalităţi ale epocii. Fapt care a condus la ideea că şi celelalte dosare conţineau informaţii la fel de valoroase, dacă nu chiar mai senzaţionale. Helen Gandy, singura persoană care putea lămuri acest mister, a păstrat tăcerea până la capăt.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top