Descopera

13 lucruri incredibile pe care stiinta nu le poate explica

1. Efectul placebo

Nu incercati asta acasa. De cateva ori pe zi, pentru cateva zile, se provoaca durere cuiva. Se controleaza durerea cu morfina pana in ultima zi a experimentului, cand se inlocuieste morfina cu o solutie salina. Ghici ce se intampla? Solutia salina calmeaza durerea.

Acesta este efectul placebo: cumva, cateodata, o multime de nimicuri pot fi foarte puternice. Doar ca nu sunt chiar nimicuri. Cand Fabrizio Benedetti de la Universitatea Turin din Italia a facut experimentul, a adaugat la final nalaxona, o substanta care blocheaza efectul morfinei in solutia salina. Rezultatul socant? Puterea de calmant a solutiei saline a disparut.

Ce s-a intamplat? Medicii cunosc efectul placebo de zeci de ani si rezultatele cu naloxona par sa arate ca efectul placebo este biochimic. Dar, in afara de asta, pur si simplu nu stim.

Benedetti a aratat intre timp ca un placebo salin poate de asemenea reduce tremuraturile si intepenirea muschilor la suferinzii de Parkinson (Nature Neuroscience, vol 7, p.587). El si echipa lui au masurat activitatea neuronilor din creierul pacientilor pe masura ce au administrat solutia salina. Au descoperit ca neuroni individuali din nucleul subtalamic (o zona obisnuita pentru incercarile chirurgicale de ameliorare a simptomelor sindromului Parkinson) au inceput sa se activeze mai rar cand solutia a fost administrata si mai putine rafale de activari – o alta caracteristica asociata cu Parkinson. Activitatea neuronala a descrescut in acelasi timp in care simptomele s-au ameliorat: in mod sigur solutia salina are un efect.

Avem multe de invatat despre ce se intampla aici, a zis Benedetti, dar un lucru este clar: mintea poate influenta biochimia organismului. „Relatia dintre asteptari si efectul terapeutic este o cale potrivita de a intelege interactiunea minte-corp” a zis el. Cercetatorii au acum nevoie sa identifice cand si unde efectul placebo functioneaza. Pot fi multe boli in care nu are nici un efect. Poate exista un mecanism comun in diferite boli. inca nu stim.

2. Problema orizontului

Universul nostru pare incredibil de uniform. Privind spatiul de la un capat la altul al universului vizibil, vedem ca radiatia de fond de microunde care umple cosmosul este la aceeasi temperatura pretutindeni. Nu e nimic surprinzator pana ce nu consideram ca cele doua margini sunt la aproape 28 miliarde de ani lumina departare iar universul nostru nu are mai mult de 14 miliarde de ani.

Nimic nu poate calatori mai repede decat lumina, asa ca nu exista nici o cale prin care radiatia termica sa strabata cele doua orizonturi si sa uniformizeze punctele fierbinti si reci create in Big Bang si sa lase echilibrul termic pe care il vedem azi.

Aceasta problema a orizontului da batai de cap cosmologilor , atat de mari incat au fost nevoiti sa apeleze la solutii cam ciudate. „Inflatia” spre exemplu.

Am putea solutiona problema orizontului daca universul s-ar expanda foarte repede pentru o vreme, imediat dupa Big-Bang, cu un factor de 10 la puterea 50 intr-un timp de 10 la minus 35 secunde. Dar asta e ceva logic? „Inflatia ar fi o explicatie, daca ar fi avut loc”, spune Martin Rees, astronom la Cambridge. Dificultatea e ca nimeni nu stie cum se poate intampla asta.

Asa ca, de fapt, inflatia rezolva un mister doar ca sa invoce altul. O variatie in viteza luminii ar putea de asemenea solutiona problema orizontului, dar este mult prea insignifianta in fata intrebarii „de ce?” in termeni stiintifici, temperatura uniforma a radiatiei de fond ramane o anomalie.

3. Radiatiile cosmice ultra-energetice

Pentru mai bine de 10 ani, fizicieni japonezi au observat raze cosmice care nu au cum sa existe. Razele cosmice sunt particule – cele mai multe dintre ele protoni dar si cateodata nuclee de atomi grei – care strabat universul la viteze apropiate de viteza luminii. Unele raze cosmice detectate pe Pamant sunt produse de evenimente violente ca supernovele, dar inca nu stim originea particulelor de inalta energie, care sunt cele mai energetice particule observate in natura. Dar asta nu e intregul mister.

Pe masura ce o particula raza cosmica strabate spatiul, pierde energie in coliziunile cu fotonii de joasa energie care umplu universul, ca radiatia de fond de microunde. Teoria relativitatii speciale a lui Einstein ne arata ca orice raza cosmica ce ajunge pe Pamant de la o sursa extragalactica va suferi atat de multe pierderi de energie in coliziuni astfel incat energia maxima posibila este 5 x 10 la puterea 19 electron-volti. Aceasta e cunscuta drept limita Greiser-Zatsepin-Kuzmin.

in timpul ultimilor ani, detectorul de particule al Universitatii Akeno din Tokio, intins pe mai bine de 100 km patrati – a detectat cateva raze peste limita GZK. in teorie, ele ar putea veni doar din galaxia noastra, nefiind supuse pierderilor energetice intr-o calatorie mai lunga prin cosmos. Totusi, astronomii nu au putut gasi nici o sursa pentru acestea. Asa ca, ce se intampla de fapt?

O posibilitate ar fi ca exista o greseala in rezultatele obtinute de Akeno. Alta e ca Einstein a gresit. Teoria speciala a relativitatii spune ca spatiul este acelasi in toate directiile, dar daca particulele ar fi gasit o cale de a se misca mai usor in anumite directii? Atunci razele cosmice ar putea retine mai multa energie proprie, permitandu-le sa treaca de limita GZK.

Fizicienii de la experimentul Piere Auger din Mendoza, Argentina lucreaza acum la aceasta problema. Utilizand 1600 detectoare distribuite pe o suprafata de peste 3000 de km patrati vor fi capabili sa determine energia razelor cosmice si sa faca lumina asupra rezultatelor japoneze.

Alan Watson, un astronom de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, si purtator de cuvant pentru proiectul Pierre Auger, este deja convins ca este ceva ciudat aici. „Eu nu am nici un dubiu ca aceste evenimente peste 10 la puterea 20 electron-volti exista. Sunt suficiente exemple ca sa ma convinga” a spus el. intrebarea este, ce sunt de fapt? Cate din aceste particule ajung aici si din ce directie vin ele? Pana ce nu aflam asta nu putem spune cat de exotica ar fi adevarata explicatie.

4 Homeopatia si rezultatele din Belfast

Madeleine Ennis, o farmacologista de la Universitatea Regala din Belfast era o critca severa a homeopatiei. Ea a lupta vehement impotriva sustinerii ca un remediu chimic ar putea fi diluat intr-atat incat o mostra sa nu contina nici macar o molecula de altceva decat apa si totusi sa aibe un efect curativ. Pana cand ea s-a angajat sa demonstreze odata pentru totdeauna ca homeopatia este doar imaginatie.

in cele mai recente lucrari, Ennis descrie cum echipa ei a studiat efectele solutiei ultradiluate de histamina asupra unor globule albe din sangele uman care sunt responsabile pentru inflamatii. Aceste „basofile” elibereaza histamina cand celulele sunt atacate. Odata eliberata, histamina opreste eliberarea de mai multa histamina. Studiul, reluat de patru laboratoare diferite au gasit ca acea solutie homeopatica – atat de diluata incat probabil ca nu mai contine nici o singura molecula de histamina – a functionat exact ca histamina. Ennis n-a fost prea incantata de pretentiile homeopatilor, dar a admis ca un astfel de efect nu poate fi exclus.

Cum se poate intampla asa ceva? Homeopatii prepara remediile dizolvand substante ca: carbune de lemn, beladona, sau venin de paianjen in alcool apoi diluand aceasta tinctura-mama in apa, de mai multe ori succesiv. Nu conteaza la ce nivel de dilutie, homeopatii sustin, remediul original lasa un fel e amprenta asupra moleculelor de apa. Apoi, oricat de diluata ar fi solutia, este inca impregnata cu proprietatile remediului.

Putem intelege usor de ce Ennis ramane sceptica. Si ramane adevarat faptul ca nici un remediu homeopatic n-a fost dovedit ca efectiv in teste clinice pe scara larga, folosind aleatoriu placebo-uri. Dar studiul din Belfast (Inflammation Research, vol 53, p 181) sugereaza ca ceva exista. Ennis scrie: „Suntem incapabili sa explicam descoperirile si le-am adus la cunostinta ca sa incurajam pe altii sa investigheze acest fenomen.” Daca rezultatele vor fi pozitive, zice ea, implicatiile sunt profunde: s-ar putea sa fim nevoiti sa rescriem fizica si chimia.

5. Materia neagra

Sa consideram cea mai buna teorie a gravitatiei, s-o aplicam la modul cum se rotesc galaxiile si imediat vedem problema: galaxiile ar trebui sa se disperseze. Materia galactica se roteste in jurul unui punct central deoarece atractia gravitationala mutuala creeaza forte centripete. Dar nu este suficienta masa in galaxii pentru a produce rotatia observata.

Vera Rubin, astronom la departamentul de magnetism terestru de la Institutul Carnegie, Washington DC a descoperit aceasta anomalie spre sfarsitul anilor 70. Cel mai bun raspuns al fizicienilor sa sugereze ca este mai multa materie decat putem noi vedea. Dificultatea este ca nimeni nu poate explica ce este aceasta materie intunecata.

Si nici acum nu pot. Alti cercetatori au facut numeroase sugestii despre ce fel de particule ar putea forma materia neagra, dar nu e nici un consens. Este un gol stanjenitor in intelegerea noastra. Observatiile astronomice sugereaza ca materia neagra trebuie sa aibe in jur de 90% din masa universului, deci suntem surprinzator de ignoranti asupra a ce reprezinta acesti 90%.

Poate ca nu putem afla ce este materia neagra deoarece de fapt ea nu exista. Asta e sigur ce ar vrea Rubin sa evidentieze. „ Daca as putea avea ocazia, mi-ar placea sa vad ca legile lui Newton trebuie modificate ca sa descrie corect interactiunile la mare distanta”, a zis ea. „Este mult mai credibil decat un univers umplut cu o noua specie de particule sub-nucleare.”

6. Metanul si sonda spatiala Viking

20 iulie 1976. Gilbert Levin e surescitat. La milioane de kilometri distanta, pe Marte, sondele Viking au escavat sol si l-au amestecat cu nutrienti marcati cu carbon 14. Oamenii de stiinta ai misiunii au fost de acord ca, daca instrumentele lui Levin aflate la bordul sondelor vor detecta emisii de metan continand carbon 14 din sol, trebuie sa existe viata pe Marte.

Viking a raportat rezultate pozitive. Ceva a ingerat nutrientii, i-a metabolizat si apoi a eliberat gaz marcat cu carbon 14.

De ce nu sarbatorim?

Deoarece un alt instrument, proiectat sa identifice molecule organice, considerate ca semne esentiale pentru viata, n-au gasit nimic. Aproape toti savantii implicati au ramas rezervati si au declarat descoperirile sondelor Viking ca fals pozitive. Dar au fost?

Argumentele continua sa apara, dar rezultatele de la ultimele rovere NASA arata ca suprafata lui Marte a fost aproape sigur umeda in trecut si deci ospitaliera pentru viata. Apoi sunt o multime de dovezi care continua sa soseasca, declara Levin. „Fiecare misiune pe Marte a produs dovezi in favoarea concluziei mele. Nici una n-a contrazis-o.”

Levin ramane fidel ideii sale si nu mai este singur. Joe Miller, un biolog celular de la Universitatea Southern California din Los Angeles a reanalizat datele si crede ca emisiile arata un ciclu circadian. Aceasta sugereaza viata.

Levin a cerut agentiilor ESA si NASA sa trimita o versiune modificata a misiunii martiene care sa caute molecule chirale. Acestea sunt de doua feluri: levogire si dextrogire, imagini in oglinda. in timp ce procesele biologice tind sa produca molecule care favorizeaza una din forme, procesele nevii creaza ambele forme in numar egal. intr-o misiune martiana viitoare care sa descopere daca metabolismul martian prefera o anumita forma, aceasta ar fi cea mai buna indicatie ca exista viata pe Marte.

7. Tetraneutronii

Acum sapte ani, un accelerator de particule din Franta a detectat sase particule care n-ar trebui sa existe. Au fost numite tetraneutroni: patru neutroni legati impreuna intr-un mod care desfide legile fizicii.

Francisco Miguel Marques si colegii sai de la acceleratorul Ganil din Caen sunt gata sa repete experimentul. Daca vor reusi, acesti compusi ne vor obliga sa regandim fortele care tin impreuna nucleonii atomici.

Echipa a ciocnit nuclele de beriliu cu tinte de carbon si au analizat resturile captate in detectoarele de particule din jurul tintei. Se asteptau sa observe patru neutroni separati lovind detectoarele. in schimb, echipa de la Ganil a gasit doar o singura sclipire de lumina intr-un singur detector. Iar energia acestei lumini sugera ca patru neutroni au ajuns deodata la detector. Bineinteles, descoperirea ar fi putut fi un accident: patru neutroni puteau sa ajunga simultan in acelasi loc si in acelasi timp prin coincidenta. Dar asta e ridicol de improbabil.

Nu chiar atat de improbabil ca tetraneutronii, s-ar putea spune, caci in modelul standard de fizica particulelor, tetraneutronii pur si simplu n-ar putea exista. Conform cu principiul de excluziune al lui Pauli, nici macar 2 protoni sau neutroni din acelasi sistem nu ar putea avea proprietati cuantice identice.

De fapt, forta nucleara tare care ii tine impreuna este de asa natura ca nu poate tine doi neutroni liberi impreuna, lasand la o parte pe cei patru. Marques si echipa sa au fost atat de contrariati de rezultate incat au ingropat datele intr-o documentare care doar pretinde posibilitatea ca tetraneutronii ar putea fi descoperiti in viitor. (Phisical Review C, vol 65, p 44006).

Apoi sunt mai multe motive care sa puna in dubiu existenta tetraneutronilor. Daca am modifica legile fizicii ca sa admita patru neutroni sa se lege impreuna, toate felurile de haos ar urma. (Journal of Phisics G, vol 29, L9). Ar insemna ca amestecul de elemente formate dupa Big Bang ar fi inconsistent cu ceea ce observam azi si, mai rau, elementele formate ar fi ajuns foarte reede mult prea grele ca cosmosul sa le suporte.

Poate ca universul ar fi colapsat inainte sa aibe sansa sa se extinda,” a declarat Natalia Timofeyuk, teoreticiana la Universitatea Surrey din Guildford, Marea Britanie.

Cu toate astea, exista cateva goluri in acest rationament. Teoriile actuale ar permite tetraneutronilor sa existe doar ca particule cu viata extrem de scurta. „ Aceasta ar putea fi o explicatie pentru ca cei patru neutroni au lovit simultan detectorul,” zice Timofeyuk. ªi exista alte dovezi care sustin existenta neutronilor multipli: stelele neutronice. Aceste corpuri, care contin un enorm numar de neutroni legati, sugereaza ca o forta inca necunoscuta actioneaza atunci cand neutronii se aduna in masa.

8. Anomalia Pioneer

Aceasta este o poveste despre doua sonde spatiale. Pioneer 10 a fost lansata in 1972; Pioneer 11 un an mai tarziu. Pana acum ambele sonde ar trebui sa fie in deriva fara nici un control. Totusi, traiectoriile lor au fost urmarite mult prea departe ca sa poata fi ignorate.

Aceasta pentru ca ceva le-a tras sau le-a impins, facandu-le sa accelereze. Rezultatul acestei acceleratii este mic, mai putin de un nanometru pe secunda la patrat. Asta e echivalentul a doar a zecea-miliarda parte a acceleratiei gravitationale la suprafata pamantului, dar suficient ca sa impinga Pioneer 10 cu 400000 km in afara traiectoriei sale. Ultimul contact cu sonda Pioneer 11 a fost in 1995, dar pana in acest punct a suferit aceeasi deviatie ca si sonda sora. Deci, ce a cauzat asta?

Nu stie nimeni. Cateva posibile explicatii au fost deja excluse, inclusiv erorile software, vantul solar sau scurgerile de combustibil. Daca cauza este un efect gravitational, atunci este unul despre care nu stim nimic. De fapt, fizicienii sunt complet dezarmati si unii dintre ei incearca sa lege acest mister cu alte fenomene inexplicabile.

Bruce Basset de la Universitatea Portsmouth, Marea Britanie, a sugerat ca deviatia Pioneer ar avea ceva in comun cu variatia lui alfa, constanta structurii fine. Altii au vorbit despre materia neagra, dar atata vreme cat nu stim ce e materia neagra, nu ajuta la nimic. „Aceasta este o nebunie” zice Michael Martin Nieto de la Los Alamos Nationa Laboratory. „Avem doar ipoteze, nici una n-a fost demonstrata.”

Nietp a solicitat sa se faca o noua analiza a datelor traiectoriei primite de la sonda care spune el, ar putea sa aduca indicii noi. Dar ca sa ajunga la o concluzie, oamenii de stiinta au nevoie de o noua misiune special proiectata sa testeze efectele gravitationale neobisnuite in marginea sistemului solar. O astfel de sonda ar costa probabil intre 300 si 500 milioane de dolari si ar putea sa fie atasata de o alta misiune spre marginile sistemului solar.

O explicatie ar putea fi gasita”, declara Nieto. „Bineinteles, eu sper ca va fi o noua fizica, oricat de ciudat ar parea. Dar odata ce un fizician incepe sa lucreze pe bazele unei sperante, el ar putea cadea in eroare.” Dezamagit cum pare, Nieto se gandeste ca explicatia pentru anomalia Pioneer ar putea fi gasita intr-un banal efect ca o necunoscuta sursa de caldura la bordul sondei.

9 Energia neagra

Este una din cele mai faimoase si mai stinjenitoare probleme din fizica. in 1998 astronomii au descoperit ca universul se extinde cu viteza din ce in ce mai mare. Este un efect al carei cauze inca o cautam, pana acum toata lumea credea ca expansiunea universului s-a incetinit dupa Big Bang. „Teoreticienii inca bajbaie cautand o posibila explicatie” spune Katerine Freese, cosmolog la Universitatea An Arbor din Michigan. „Noi toti speram ca viitoarele observatii de supernove, de clustere de galaxii si altele ne vor aduce mai multe indicii.”

O sugestie este ca anumite proprietati ale spatiului vid sunt implicate – cosmologistii au numit-o energie neagra. Dar toate incercarile de a stabili ce este au esuat rapid. Este posibil de asemenea ca teoria relativitatii generale a lui Einstein trebuie ajustata cand se aplica la scara universului. „Domeniul este larg deschis,” a spus Freese.

10 Pragul Kuiper

Daca am calatori spre marginea indepartata a sistemului solar, in vastele tinuturi inghetate de dupa Pluto am vedea ceva ciudat. Imediat dupa centura Kuiper, o regiune a spatiului plina de pietre inghetate, nu mai e nimic.

Astronomii au denumit aceasta limita Pragul Kuiper, din cauza ca densitatea rocilor scade atat de brusc. Ce o cauzeaza? Singurul raspuns pare ar fi a zecea planeta. Nu vorbim despre Quaoar sau Sedna, acesta trebuie sa fie un obiect masiv, la fel de mare ca Pamantul sau ca Marte, care a curatat zona de resturi.

Dovezile pentru existenta Planetei X sunt coplesitoare, zice Alan Stern, un astronom de la Institutul de Cercetare Sudvest din Boulder, Colorado. Dar, cu toate calculele care demonstreaza existenta pragului Kuiper, nimeni n-a vazut aceasta a zecea planeta.

Exista un motiv bun pentru asta. Centura Kuiper este mult prea departe de noi ca sa o putem vedea cum trebuie. Trebuie sa mergem acolo si sa vedem inainte de a putea spune ceva despre regiune. Iar asta nu va fi posibil pentru urmatorii 10 ani cel putin. Sonda NASA New Horizons care se indreapta spre Pluto si centura Kuiper a fost lansata in ianuarie 2006. Nu va ajunge la Pluto inainte de 2015, asa ca, daca vom cauta o explicatie pentru intinsa zona libera din pragul Kuiper trebuie sa cercetam acest spatiu.

11 Semnalul Wow

A durat 37 de secunde si venea din spatiul indepartat. in 15 august 1977 l-a determinat pe Jerry Ehman, astronom la Universitatea Columbus, statul Ohio sa scrie „Wow!” pe listingul de la radiotelescopul Big Ear, in Delaware. 28 de ani mai tarziu, nimeni inca nu stie cine/ce a creat acel semnal. „inca astept o explicatie definitiva, care sa aibe sens” a spus Ehman.

Venind din directia constelatiei Sagetatorul, pulsul de radiatie a fost limitat la o banda ingusta de frecvente radio in jur de 1420 Mhz. Aceasta frecventa este intr-o banda din spectrul radio unde toate transmisiile sunt interzise printr-un acord international. Sursele naturale de radiatie, ca emisiile termice de la planete, de obicei acopera o banda mult mai larga de frecvente. Deci, ce l-a cauzat?

Cea mai apropiata stea din acea directie este la 220 ani lumina departare. Daca acela este locul din care venea, ar putea fi un eveniment astronomic extrem de puternic, sau o civilizatie care utilizeaza un transmitator incredibil de mare si puternic.

Faptul ca sute de ascultari a aceluiasi sector de cer n-a gasit ceva asemanator acestui semnal nu inseamna ca n-ar putea fi extraterestru. Daca consideram ca telescopul Big Ear acopera doar o milionime din suprafata cerului la un moment dat, si un transmitator extraterestru ar emite intr-o aceeasi fractiune de cer, sansele ca cele doua sa se intalneasca din nou sunt reduse, cel putin.

Altii cred ca trebuie sa fie o explicatie mai banala. Dan Wertheimer, cercetatorul sef al proiectului SETI@home, a zis ca semnalul Wow a fost in mod sigur poluare, o interferenta de la un transmitator terestru. „Noi am vazut multe semnale ca acesta, si astfel de semnale totdeauna s-au dovedit a fi interferente” a declarat el. Dezbaterea continua.

12. Constantele nu chiar constante

in 1997 astronomul John Webb si echipa sa de la Universitatea New South Walles din Sidney a analizat lumina care ajunge pe Pamant de la quasari. in cei 12 miliarde de ani lumina a trecut prin nori interstelari de metale ca fier, nichel si crom si cercetatorii au descoperit ca acesti atomi au absorbit o parte din fotonii luminii de la quasar dar nu pe cei pe care se asteptau.

Daca observatiile sunt corecte, cea mai aproape rezonabila explicatie este ca o constanta a fizicii numita constanta structurii fine, sau alfa, a avut o valoare diferita cand lumina a trecut prin acei nori.

Dar asta e o erezie. Alfa este o constanta extrem de importanta care determina cum lumina interactioneaza cu materia li nu ar trebui sa se poata schimba. Valoarea ei depinde, printre altele, de sarcina electronului, de viteza luminii si de constanta lui Plank. Pot oare acestea sa se schimbe?

Nimeni din fizica nu vrea sp creada aceste masuratori. Webb si echipa sa au incercat ani de zile sa gaseasca o eroare in rezultate. Dar pana acum n-au reusit.

Aceste rezultate nu sunt singurele care sugereaza ca ceva lipseste din intelegerea noastra asupra lui alfa. O analiza recenta a singurului reactor nuclear natural, care a fost activ aproape 2 miliarde de ani in urma unde este acum Oklo in Gabon, sugereaza ca ceva in interactiunea luminii cu materia s-a schimbat.

Rata anumitor izotopi radioactivi produsi de un astfel de reactor depinde de alfa, asa ca studiind produsele de fisiune ramase in pamant la Oklo ne da o cale de a calcula valoarea constantei la vremea cand s-au format. Folosind aceasta metoda, Steve Lamoreaux si colegii sai la Los Alamos National Laboratory din New Mexico au sugerat ca alfa a descrescut cu mai mult de 4 procente de cand reactorul Oklo a pornit. (Phisical Review D, vol 69, p 121701).

Sunt si sceptici care inca nu accepta nici o schimbare a lui alfa. Patrick Petitjean, un astronom la Institutul de Astrofizica din Paris conduce o echipa care analizeaza lumina de la quasari captata de VLT din Chile si n-a gasit nici o dovada ca alfa s-a schimbat. Dar Webb, care acum studiaza masuratorile VLT, spune ca e necesara o analiza mai complexa decat cea condusa de Petitjean. Grupul lui Webb lucreaza la asta acum, si poate va fi in masura sa declare anomalia rezolvata sau nu.

Este dificil sa spunem cat timp ne va lua” spune un membru al echipei de la Cambridge, Michale Murphy. „Cu cat analizam mi mult aceste date, cu atat mai multe dificultati apar”. Dar, oricare ar fi raspunsul, munca va fi utila. O analiza a modului cum lumina trece prin norii moleculari de la distanta va releva mai multe despre cum au fost produse elementele in istoria indepartata a universului.

13 Fuziunea la rece

Dupa 16 ani, a revenit. De fapt, fuziunea la rece n-a fost abandonata cu adevarat. Dupa o perioada de 10 ani din 1989, laboratoarele US Navy au facut mai mult de 200 de experimente care sa investigheze daca reactiile nucleare care genereaza mai multa energie decat consuma – presupunandu-le posibile doar in interiorul stelelor – ar putea avea loc la temperatura camerei. Numerosi cercetatori s-au declarat pentru.

Cu o fuziune controlata la rece, multe din problemele energetice ale lumii ar disparea: nu e de mirare ca Departamentul de Energie al Statelor Unite este interesat. In decembrie, dupa o lunga revizuire a dovezilor, a declarat ca este deschis de a primi propuneri pentru noi experimente de fuziune la rece.

Aceasta este o intoarcere la 180 de grade. Departamentul Energiei, la primul raport asupra subiectului, publicat in urma cu 17 ani a concluzionat ca rezultatele originale ale experimentului de fuziune la rece produse de Martin Fleischmann si Stanley Pons de la Universitatea din Utah si dezvaluite la o conferinta de presa in 1989, sunt imposibil de reprodus, si deci probabil false.

Principala sustinere a fuziunii la rece este ca electrozii de paladiu scufundati in apa grea – in care oxigenul este combinat cu izotopul de hidrogen deuteriu – poate elibera o mare cantitate de energie. Aplicand o tensiune la electrozi se presupune ca determina nucleele de deuteriu sa se miste in structura moleculara a paladiului, permitandu-le sa treaca peste respingerea lor naturala si sa fuzioneze, eliberand o mare cantitate de energie. Impedimentul este ca fuziunea la temperatura camerei este imposibila in contextul oricarei teorii stiintifice.

Asta nu conteaza, conform cu David Nagel, un inginer la Universitatea George Washington. Supraconductorii au fost explicati in 40 de ani, asa ca nu e nici un motiv sa respingem fuziunea la rece. Cazul experimental este dovada” spune el. Nu poti s-o faci sa dispara.”

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top