Profetii

Previziunile romancei Lencke Becker pentru 1000 de ani: Sfărşitul mileniului III va fi fără copii şi fără femei

A căutat explicaţii în cărţi, dar cea mai bună s-a dovedit a fi propria ipoteză. A trimis-o Academiei Române, dar i s-a spus să mai citească şi să revină.

Ion Ţugui şi alţi pasionaţi de paranormal au fost impresionaţi de cunoştinţele de fizică şi astronomie ale braşovencei. Lenke a scris două cărţi: „Timpul şi misterele lui“ şi „Taina nerelevată de Einstein”. „Nu am dreptul să pastrez doar pentru mine aceste idei, privând umanitatea de ele“, mărturiseşte ea.

 Ce va fi peste 3 zile

S-a născut în Braşov. Într-o familie de saşi. În 1945, tatăl ei şi o soră au fost deportaţi în Rusia. Sora s-a întors după 5 ani de muncă în mină. Tatăl ei a murit pe drum şi a fost aruncat din trenul de marfă. Nu i s-a găsit trupul. Lenke a început să-şi câştige banii singură. Viaţa nu i-a fost uşoară. Soţul ei n-a vrut copii. „M-am hotărât să-mi las bărbatul şi să păstrez copilul“, mărturiseşte Lenke. Avea 40 de ani când a devenit mamă. A fost contabila Fabricii de Şuruburi. Ieşită la pensie, s-a apucat să studieze fenomenele paranormale. „Ştiu dacă mi se va întâmpla ceva rău sau bun cu trei zile înainte“, spune femeia.

Capul lui Eminescu

loading...

Avea 17 ani când s-a speriat de un vis. Se făcea că era în faţa bustului lui Mihai Eminescu. Statueta a căzut de pe etajeră şi i s-a dezlipit capul. Încerca să-l lipească. A doua zi, poeziile pe care le trimisese unei reviste s-au întors cu mesajul: „Plagiezi frumos, încearcă producţii proprii“. A înţeles că destinul ei literar a fost decapitat. Peste câţiva ani a găsit într-un anticariat din Bucureşti chiar bustul care i se arătase în vis. Într-o săptămână a reuşit să publice primul volum.

Vise premonitorii

Prin anii ’60 a visat un şir de numere. Când s-a trezit reţinuse patru din ele. Voia să le joace la loto, dar n-a avut timp să cumpere bilete. Primele patru numere extrase erau cele visate. Ar fi câştigat o avere. În alt vis s-a văzut pe marginea propriului mormânt contemplându-şi crucea cu numele său. A doua zi era să moară. S-a agăţat de balustrada trenului aflat în mers. Dacă n-o ridica controlorul ar fi ajuns sub roţi.

Cu o seară înainte de a fi atacată de nişte criminali, a visat că se întâlneşte cu iubitul din tinereţe. Nu ştia că-i mort. O chema să treacă un prag. În a treia noapte, a acceptat. A doua zi a intrat în comă, lovită de cei doi tâlhari. A fost în moarte clinică. A văzut spiritul mamei sfătuind-o să se întoarcă în lumea celor vii. „Dacă nu mi-aş fi găsit o explicaţie, aş fi trăit sub teroare“, mărturiseşte Lenke.

OZN-uri trimise de Dumnezeu

Crede că destinul ei este să mediteze la originea, rostul şi viitorul omenirii. Consideră că oamenii sunt nanoroboţi dotaţi iniţial cu capacităţi paranormale pentru a-l informa pe Dumnezeu. „Devenind conştienţi ne-am dedat interesului nostru şi nu mai urmăm calea Lui“, explică Lenke.

Planurile divinităţii sunt dejucate de omul modern care încalcă legile naturii. N-avem decât două variante: ori ne dezvoltăm din nou capacităţile paranormale, ori vom fi distruşi. În concepţia ei, OZN-urile sunt trimise de Dumnezeu. Extrateretrii au misiunea de a ne corecta evoluţia. Persoanele răpite de OZN-uri povestesc sub hipnoză că au fost supuşi la teste ale organelor sexuale. Vor să afle dacă stăpânim tehnologia de determinare a genei sexului.

Scenariu pentru 1.000 ani

Scenariul viitorului omenirii în mileniul III este sumbru. Acum suntem în prima etapă. Deja putem alege sexul urmaşilor. În etapa a II-a, femeia îşi va pierde rolul de mamă. Nu va mai naşte, embrionul fiind conceput şi dezvoltat până la naştere în laborator. Femeile vor deveni inutile, lumea va fi predominant masculină.

Etapa a III-a va fi marcată de homosexuali. Numai cei bogaţi îşi vor permite partenere reale, clone ale celor mai frumoase femei. În etapa a IV-a, ierarhia societăţii va fi stabilită genetic. Se va şti dinainte cine e intelectual, mecanic sau preşedinte. Vor dispărea grevele şi războaiele, pentru că vom face numai ce e bine, conform programului genetic. În ultima etapă, se va manipula gena vinovată de îmbătrânire. Vor fi ţinuţi în viaţă bătrânii experţi. Sfărşitul mileniului III va fi fără copii şi fără femei. Lenke nu crede că vom atinge ultima fază, Dumnezeu nu ne permite să fim nemuritori.

Românii, constructori de OZN-uri

Românii sunt pe placul lui Dumnezeu. „Nici nu ne prosternăm toată ziua ca orientalii, nici nu renunţăm la credinţă pentru o viaţă în desfrâu, ca occidentalii“, spune Lenke. În sângele ei curge sânge german, maghiar, italian şi românesc. Iată de ce ea a fost cea aleasă să poată explica enigmele umanităţii. „Dacă România şi-ar da interesul, am putea construi un OZR (Obiect Zburător Românesc)“, crede braşoveanca.

„Dotaţi cu capacităţi paranormale suntem toţi. Eu sunt doar mai atentă la ce se întâmplă. Oricum, n-am cum schimba viitorul“, spune ea. În cărţile de vise nu crede. Crede doar în ipotezele ei, pe care le-a fundamentat ştiinţific. Îndeamnă femeile să se implice în viaţa economică pentru a nu se diminua numericeşte în viitorul apropiat.

Timpul cosmic curge înapoi

Doamna Becker este greu de urmărit, ştie prea multă fizică şi face conexiuni pe care nu le poţi înţelege fără o pregătire serioasă în domeniu. Nu este nici pe departe o cititoare în viitor clasică. Deşi e atât de simplu, discursul ei te pune în mare dificultate. Una dintre ideile ei mai simple este următoarea: timpul terestru curge dinspre Pământ către cosmos. Timpul cosmic în sens invers. Când dormim, trăim în timpul cosmic.

Visele premonitorii sunt redate de subconştientul care recepţionează evenimente care nu au avut loc. Când suntem treji, recepţionăm aceste mesaje ca presimţiri. Când ne întoarcem din drum, subconştientul, care ştie scenariul predestinat, se opune şi drumul care urma să fie parcurs se va schimba.

Oamenii nu vor mai avea corp

Înclinaţia axei Pământului duce la spargerea spinului temporal şi împrăştierea informaţiei în Univers. Aşa este posibil să fi apărut viaţa pe Terra. Tot aşa va avea loc o catastrofă la nivel planetar. Dacă de la dinozauri  imensiunile speciilor s-au redus considerabil, înseamnă că viitoarele vieţuitoare vor fi mult mai mici, chiar microscopice. După mai multe înclinări ale axei Terrei, fiinţele vor fi decorporalizate, deci pur spirituale.

Acest fenomen este echivalentul reînvierii.  Punctele de interseţie între momentele terestre şi cele ale soarelui au forma unui spin. Aceasta este graniţa dintre timpul pământean şi cel solar. Este foarte interesant de aflat ce vor simţi primii astronauţi când vor trece această frontieră.

Tunelul timpului

Timpul este un vector la nivel terestru, deci are lungime. Are şi înălţime, căci Pământul se roteşte în jurul axei sale. Are şi adâncime, dată de mişcarea de revoluţie. Terra descrie o mişcare spiralată, asemănătoare structurii moleculei de ADN. Intersecţia celor 24 de fuse orare ale Soarelui şi Pământului determină un spin cu caracteristici bizare. Informaţiile fiind de sensuri contrare, se anulează reciproc.

Din acest spaţiu informaţiile nu pot scăpa în afară. În gaura neagră se stochează informaţia a mai multor secole. Linia mediană care uneşte orele 12 din timpul terestru şi cel solar găzduieşte simultan viitorul şi trecutul care devin un prezent continuu. Aici poate fi văzut viitorul. Între orele 6 şi 18 timpul circulă în sens duplex, într-un spaţiu cilindric, asemănător unui tunel. Tunelul timpului este purgatoriul. De aici, spiritele celor decedaţi merg în cosmos (rai) sau în soare (iad) şi ard. Din acest spaţiu, lipsesc 12 ore corespunzătoare duminicii. De aceea nu e bine să lucrăm duminica.

Premoniţii celebre

Abraham Lincoln a visat că este în cosciug. A povestit musafirilor visul său. A doua zi a fost asasinat. Un episcop a visat că Franz Ferdinand îl roagă să-i facă slujbele cuvenite după moarte. A văzut în vis şi scena asasinării arhiducelui, aşa cum s-a petrecut la 28 iunie 1914. Mark Twain a visat că trupul fratelui său este într-un sicriu metalic. Peste două săptămâni, a fost înmormântat în sicriu de metal, aşa cum voiseră femeile din Memphis.

previziune-viitor Previziunile romancei Lencke Becker pentru 1000 de ani: Sfărşitul mileniului III va fi fără copii şi fără femei

Generalul George S. Patton avea viziuni despre locurile unde îşi amplasa tabăra inamicul. Asasinarea lui Kennedy a fost prezisă cu 10 ani înainte de a avea loc. Debarcarea din Normandia a fost anticipată prin vise premonitorii. Despre scufundarea Titanicului s-a scris o nuvelă cu sinistrul scenariu exact înainte ca acesta să se producă.

sursa

loading...
Comments
To Top