Mistere

Locul unde oamenii au 4 metri si traiesc pana la 900 de ani

O carte impresionantă, “The Hollow Earth”, semnată de Raymond Bernard stârnește controverse cu privire la unul dintre cele mai mari mistere ale planetei noastră. Teoria Pământului gol s-a născut cu mai muli ani în urmă și chiar dacă nu este demonstrabilă în totalitatea continuă să ridice mari semne de întrebare.

Raymond Bernard, inspirat din culturile antice, susține în cartea sa că Terra, ca și orice altă planetă, trebuie privită precum o casă. Nimeni nu își construieşte o casă pentru a locui afară sau pe acoperiș, ci doar în interior. Pornind de la această comparație, autorul susține că planeta noastră este de fapt goală pe dinăuntru și acolo trăiesc alți oameni.

Un Eden impresionant, luminat de un soare interior care nu apune niciodată și cu o temperatură constată de 22 de grade Celsius, interiorul planetei este locuit de oameni foarte înalți, care trăiesc aproape 1000 de ani. Ei sunt în totalitate vegetarieni și scopul lor este dezvoltarea spirituală, dar și perpetuarea iubirii absolute. În această lume stranie, pe care o întâlnim și în cultura tibetană drept Shamballa, sau Mundus Subteranus în cultura grecilor antici, nu există violență și nici sentimente de ură sau invidie.

Această lume este un paradis bine ascuns de ochii oamenilor și doar cei care ajung la un anumit grad spiritual o pot vizita pentru perioade scurte de timp. Ea este alcătuită din 1/6 apă și restul pământ. Copacii sunt atât de înalți încât se aseamănă cu zgârie norii din lumea noastră. Legumele și fructele ating dimensiuni impresionante, boabele de struguri sunt de dimensiunea unui pepene. Oamenii din interiorul planetei nu se comportă ca și noi, datorită evoluției spirituale ei dețin alte frecvențe. Nu întrețin relații sexuale, ci își perpetuează specia prin relații magnetice.

shambala - Locul unde oamenii au 4 metri si traiesc pana la 900 de ani

Această lume subterană este una de vis, inimaginabilă pentru orice pământean și din cauza acestui fapt este menționată în textele descoperite în culturile antice. Până în ziua de astăzi, știința modernă nu a putut demonstra această teorie, a Pământului gol, dar culmea este că nici nu o poate infirma.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top