Laptele pasteurizat provoaca cancer

Problema stringentă care afectează civilizaţia modernă este alimentaţia. Se cunoaşte foarte bine că termenul de “modern” semnifică toxic, în timp ce tradiţional înseamnă cu adevărat sănătos. Aşa se întâmplă şi cu laptele pasteurizat pentru că o echipă de cercetători de la Harvard a reuşit să demonstreze că laptele pe care îl cumpărăm din magazine produce cancer hormonal. Studiul a fost publicat pe site-ul de specialitate Alliance for Natural Health şi susţine că nutreţurile concentrate cu care sunt hrănite vacile pentru a produce o cantitate mai mare de lapte sunt vinovate de producerea cancerului la om. În urma analizei de laborator, laptele pasteurizat conţine o cantitate foarte mare de estron sulfat, un derivat al estrogenului care se face vinovat de producerea cancerului de sân sau de prostată.

Dr. Gamna Davaasambu, specialist în echipa de cercetare, susţine că laptele modern, adică cel pasteurizat, conţine de până la 33 de ori mai mult estrogen decât laptele care se producea în vechea Mongolie. Din această cauză laptele din ziua de astăzi nu mai este deloc produsul perfect pe care natura îl punea la dispoziţia omului, devenind astfel un produs cancerigen.

Pe de altă parte, studiul mai arată că laptele provenit de la vacile care păşunează în condiţii normale, îmbunătăţeşte digestia, vindeca anumite boli şi întăresc imunitatea. În tot acest timp laptele pasteurizat nu numai că nu aduce niciun beneficiu ci şi produce anumite boli mortale. Cu toate acestea guvernele lumii îi stimulează pe fermierii care îşi cresc animalele cu furaje modificate genetic. De exemplu în SUA există o lege, ““, care acorda subvenţii uriaşe fermierilor care îşi hrănesc animalele cu nutreţuri modificate genetic, în timp ce ceilalţi nu primesc niciun fel de ajutor. Aceste măsuri au un scop comercial, acela de a ajuta marile companii pentru a face profituri uriaşe, dar şi încercarea exterminării populaţiei.

România este o ţară privilegiată încă pentru că majoritatea ţăranilor îşi hrănesc animalele natural, ceea conferă posibilitatea consumului unui lapte sănătos în timp ce laptele pasteurizat din magazine este atât de dăunător.

various milk Laptele pasteurizat provoaca cancer

Multumim pentru ca ai votat. Acum poti sa le spui tuturor cum te simti! .
Cum apreciezi acest articol?
  • Plictisitor
  • Fascinant
  • Interesant
  • Impresionant
  • Trist
  • Ciudat