FeFLOTE DE OZN-URI DEASUPRA CHINEI

Specialiștii de la cel mai important observator astronomic din China au avut privilegiul de a observa mai multe OZN-uri pe cerul Chinei. Ei au declarat că au putut observa, în același timp, zeci de obiecte necunoscute care au survolat o parte a capitalei.

Unul dintre cei mai importanți specialiști chinezi a declarat că, după părerea sa, extratereștrii au misiuni de a cerceta planeta. El consideră că OZN-urile sunt sonde spațiale locuite de roboți și extratereștri și pot atinge o viteză de 80% din cea a luminii.

Altitudinea la care se deplasau a variat între 150 și 1500 kilometri. Pentru propulsia acestor obiecte zburătoare folosesc fuziunea nucleară. Pentru manevrele spectaculoase și pentru zborul efectiv utilizează gravitația terestră.

Este o declarație cât se poate de curajoasă pe care un specialist a făcut-o în fața presei. Această declarație a fost făcută cu puțin timp înainte ca pe aeroportul din capitala Chinei, 17 ianuarie 2017, să fi avut loc un incident grav.

Trei avioane care decolaseră de câteva minute au fost obligate să aterizeze pentru că mai multe OZN-uri au apărut brusc în zona aeriană a aeroportului.

Riscul de a continua zborul era unul evident. Cu toate că astfel de evenimente s-au petrecut și pe alte aeroporturi din lume, autoritățile au negat adevărata cauză, păstrând tăcerea sau minimalizând incidentele.

Profesorul chinez Wong Sichao a declarat că astfel de fenomene s-au înmulțit începând cu anul 2010, în rândul populației înregistrându-se panică și frică. Ceea ce este interesant este faptul că au fost observate adevărate flote de OZN-uri, de ordinul zecilor, situație care a creat panică în rândul martorilor oculari.

În ianuarie 2017, a avut loc un alt incident care putea să fie tragic pentru cei doi piloți ai unui avion de vânătoare aparținând trupelor NATO. În momentul în care avionul s-a apropiat la o distanță de 25 de mile nautice de un OZN, aparatura de bord a avionului nu a mai funcționat. În momentul în care OZN-ul s-a îndepărtat de avion, piloții au putut să reia comenzile și comunicarea cu solul.

ozn turcia - FeFLOTE DE OZN-URI DEASUPRA CHINEI

Un astronaut american, Tom Jones, care a participat la patru misiuni spațiale, a publicat o carte în care descrie un incident petrecut în timpul unei misiuni. Un obiect misterios s-a apropiat de sonda spațială și din acesta au apărut zeci de obiecte mai mici care au înconjurat sonda spațială. Au fost minute de groază, scrie Jones, și vreau să avertizez că OZN-urile sunt un pericol. Oamenii trebuie să știe, a mai spus el și să fie pregătiți în cazul unei astfel de situații.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns