Fantomele care bântuie cele mai populare locuri de pe glob

Fantomele care bântuie cele mai populare locuri de pe glob

Fantomele se găsesc în foarte multe locuri. De cele mai multe ori, asociem o fantomă cu un eveniment sau un loc unde s-a produs o întâmplare legată de defunct. Oamenii asociază fantomele cu lumini, umbre, sunete sau obiecte.

Fantomele în timpuri străvechi

Primele scrieri despre o fantomă datează din secolul I și aparţin lui Plinius cel Tânăr care relata despre fantoma unui bătrân care i-a bântuit casa. În apariţiile sale, bătrânul trăgea după el un lanț gros.

În anul 856, locuitorii unei ferme din Germania, susţineau că un strigoi a atacat fermă, aruncând cu pietre.

Anne Boleyn a fost mama reginei Elizabeta I și soția regelui Henric al VIII-lea. A fost executată în Turnul Londrei, fiind acuzată de vrăjitorie, incest și adulter. Mult timp, Turnul Londrei a fost bântuit de fantoma ei.

După asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln, în anul 1865, fantoma lui a fost văzută pe holurile de la Casa Albă, chiar și de invitații care participau la evenimente.

Fantomele

Fantomele de la Băile Herculane

Hotelul Decebal din Băile Herculane are o vechime de peste 150 de ani. Se spune că în fundaţia hotelului ar fi ascunse mai multe comori dacice. În anul 2008, Victoria Iovan a prezentat o fotografie a unei fantome înalte înveşmântate în alb, fotografie realizată pe scările interioare ale hotelului. Știrea a fost preluată și prezentată de media din România.

Fantomele sunt considerate fenomene paranormale, iar specialiştii au realizat un top în ceea ce privește apariţia acestora. Castelele din Marea Britanie ocupa primul loc. Urmează Franța și SUA. În anul 1901, doi turiști englezi s-au rătăcit prin grădinile Trianolului și au declarat că au văzut mai multe umbre ale unor personaje medievale.

Fantome la Paris

Un eveniment despre care s-a scris mult timp, s-a petrecut la Paris, în anul 1873. Clădirea unui conservator de pe stradă Le Peletier a fost distrusă ca urmare a unui incendiu. Printre victime, un tânăr pianist și o tânăra balerină. Cei doi urmau să se căsătorească și ca urmare, tânărul compusese o melodie care urma să fie lansată la ceremonie.

Se spune că, tânărul ar fi supraviețuit tragediei și s-ar fi ascuns în subsolul operei, până în anul 1875, când a murit. După moartea sa, au avut loc mai multe evenimente dramatice. Un spectator care ocupa fotoliul numărul 13, a murit în timpul unui spectacol, după ce un candelabru s-a prăbușit peste el. Un mașinist a murit într-un mod inexplicabil. S-a spus că s-ar fi spânzurat, dar nu a fost descoperită coarda necesară. Directorul operei a primit 20000 de franci/lună, de la un anonim, pentru închirierea lojei cu numărul 5.

Misteriosul personaj nu și-a făcut niciodată apariţia la un spectacol, cu toate că plătea lunar o sumă exorbitantă.

Fantomele

Măcelarul ucis

Catherine de Medicis a fost o regină energică, posesivă, iubea puterea. Unul dintre cei mai apropiați ai reginei a fost astrologul Cosme Ruggieri. Pentru cei care o ameninţau într-un fel sau altul, regina recurgea la măsuri extreme. Un măcelar de la curte a fost ucis prin decapitare, pentru că ar fi spus că știe anumite secrete din trecutul reginei.

Înainte să moară, el a spus, mă voi întoarce. După ani de zile, Cosme Ruggieri i-a spus reginei că fantoma măcelarului i-a transmis un mesaj cu referire la moartea ei. Conform mesajului, regina murea în apropiere de Saint Germain.

Superstiţioasa din fire, regina a refuzat orice deplasare în localităţi cu acest nume. Avea să moară alături de un preot care i-a oferit ultima împărtăşanie și care se numea Julien Saint Germain.

Fantomele de la Casa Albă

Construcția Casei Albe, Washington, a început în 13 octombrie 1792. La acel moment, președinte al SUA era George Washington care nu a locuit niciodată în această clădire.

Construcția este terminată în anul 1800 și președintele John Adams se mută în clădire, împreună cu soția sa Abigail. Partea de est a clădirii nu a fost utilizată foarte mulți ani. După moartea lui Abigail, mulți angajați de la Casa Albă au declarat că fantoma ei bântuie în acea zonă.

Capricia Marshall, purtătoarea de cuvânt a lui Bill Clinton, declara că apariția unor fantome în partea de est a clădirii este un lucru obișnuit, dar care nu a putut fi elucidat.

În perioada 1949-1952, la Casa Albă s-au efectuat lucrări de reamenajare. Reședința a fost renovată în întregime, din ordinul dat de președintele Truman. În anul 1992, într-o biografie a președintelui Truman, este publicată o fotografie în care pe șantierul din incinta reședinței apare o siluetă translucidă.

Fantomele

Fantoma lui Abraham Lincoln

Cei care au analizat poza au spus că este vorba despre fantoma lui Abraham Lincoln. Președintele Truman, și mai târziu, președintele Kennedy, au declarat că reședința este bântuită de fantome. Hillary Clinton declara că noaptea se produc lucruri care nu pot fi explicate.

Este cunoscut faptul că soția lui Abraham Lincoln a efectuat mai multe ședințe de spiritism în interiorul clădirii, după moartea fiului său. În anul 1995, Hillary Clinton a organizat ședințe de spiritism, în timpul cărora a conversat cu Eleanor Roosvelt și Mahatma Gandhi.

Fantoma lui Mary Suratt

În anii 70, Nancy Reagan, organiza ședințe de spiritism la Casa Albă. Polițiști care au lucrat la Casa Albă au declarat că fantoma lui Mary Suratt, cea care a complotat asasinarea președintelui Lincoln, bântuie prin Casa Albă.

Lincoln a fost unul dintre cei mai mistici președinți ai lumii. Credea în ședințele de spiritism și chiar și-a prezis moartea. El și-a văzut moartea în mai multe vise pe care le-a avut cu trei zile înainte să moară. În miez de noapte, în fostul birou al președintelui Lincoln, luminile se aprind în mod misterios.

Fantomele Oceanelor

Japonezii au recuperat, din 2015 și până în prezent, 12 vapoare aflate în derivă. La bordul acestora au descoperit zeci de cadavre. Ceea ce este ciudat este faptul că la bordul unui vapor au descoperit numai cranii. În acest caz, s-a mai descoperit o bucată din drapelul nord coreean și o inscripție care i-au făcut pe anchetatori să concluzioneze că vaporul era sub pavilion nord coreean.

Ipoteza care a fost lansată a fost aceea conform căreia nord coreenii s-au îmbarcat pe acest vas pentru a fugi din țară. Aceste vase au fost numite vapoare fantomă. Au fost multe cazuri în care autoritățile au descoperit vapoare care pluteau în derivă, la bordul cărora au descoperit cadavre.

Vasul Orang Medan

Loading...

În anul 1947, în apropiere de strâmtoarea Mallaca a fost descoperit vasul Orang Medan. Întâmplarea este una stranie care nu a fost niciodată elucidată. Vasele care se aflau în apropierea zonei au recepționat un mesaj care venea de la un ofițer de pe acest vas. Mesajul era lapidar. Toți membrii echipajului au murit, voi muri și eu.

vase fantoma

La câteva ore, vasul a fost descoperit plutind în derivă, iar membrii echipajului erau morți. Nu au fost descoperite urme care să avanseze ideea că vaporul a fost atacat.

Vasul Carroll Deering

În anul 1921, în apropiere de Carolina de Nord a fost descoperit vasul Carroll Deering. Vaporul era în stare de funcționare, dar nu a fost descoperit niciun membru al echipajului.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)