Mistere din Romania

„Apa dacilor”, un lux apreciat de cei mai bogați oameni din lume

Cu 25 de euro s-ar putea cumpăra o pereche de cercei de argint, un pandantiv de aur sau… o sticlă cu apă. La Ocna de Fier în Caraş-Severin câţiva oameni de afaceri vând… apă cu aur şi argint. Comenzile curg din în toate colţurile lumii, de la staţiunile de lux din Europa şi până la hotelurile de cinci stele din Dubai ori la magnaţii chinezi. Iar dacă aveţi vreo îndoială… localnicii sunt convinşi de puterile ei miraculoase: mai toţi bătrânii din sat ar avea peste 90 de ani.

Luxul din Dubai, şicul franţuzesc şi bogăţia chinezească îşi potolesc setea şi cu apa de aur din România.

Lichidul preţios izvorăşte din Munţii Dognecei din Caraş şi ajunge în recipiente în nici zece minute. Bogăţia curge din munţi încă de pe vremea dacilor şi între timp şi-a schimbat traseul. De pe versant ajunge acum în fabrica de la Ocna de Fier printr-o conductă şi este filtrată. Sticlele în care va fi turnată sunt spălate tot cu apă cu aur şi argint.

Horaţiu Rada, administrator și asociat al fabricii: Apa iese din munte în stare naturală microbiologic pură, stabilizată în mod natural cu aur şi argint. Nu avem de cât două filtre: un filtru de un micron şi un filtru de 0.2 microni din hârtie. Deci sunt singurele intervenţii asupra acestui produs. Pentru a avea acest produs în stare naturală, în stare pură este de-a dreptul un miracol. I-am făcut analizele. Surpriză! A venit o apă cu parametrii unici în lume.

Apa a fost testată de Institutul International pentru Gust şi Calitate Bruxelles care a notat-o cu cea mai înaltă distincţie: trei stele de aur.

Într-o singură oră în fabrica de la Ocna de Fier sunt îmbuteliate trei mii de sticle, iar apa ajunge în toate colţurile lumii. Concentraţia de argint este mai mare decât concentraţia de aur.

loading...

Conferenţiar doctor Dana Stoian, medic nutriţionist şi endocrinolog: Avantajele apei cu aur şi argint sunt legate de PH-ul acestei ape. Este modul cel mai normal, natural de a contrabalansa greşelile alimentare pe care noi le facem.

Pentru că este o apă preţioasă la propriu şi la figurat este livrată clienţilor nu cu camionul, ci cu avionul. Calitatea şi extravaganţa din sticlă costă 25 de euro. Asta nu opreşte clienţii bogaţi şi excentrici să facă nişte comenzi serioase.

groapa - „Apa dacilor”, un lux apreciat de cei mai bogați oameni din lume

Horaţiu Rada, administrator și asociat al fabricii: Ce spun cei care consumă apa asta? Wow! Nu ştiu cum să ne oprim. Au venit parteneri din China, au venit din Germania, au venit din Emiratele Arabe, din Cehia, din Slovacia, din Belgia, din Turcia, de pe tot mapamondul.

Digi24

loading...
To Top