Istorie

Adevăruri istorice DUREROASE! Ce a însemnat cu adevărat ocupația romană a Daciei

Adevăratele consecinţe ale impactului Romei asupra Daciei trebuie analizate în profunzime, în scopul restabilirii unor adevăruri istorice.

De la început, trebuie precizat că scopul războaielor împotriva lui Decebal, la 101-102 şi 105-106, a fost însuşirea vestitului tezaur dacic, deposedarea dacilor de fabuloasele lor bogăţii, în special aurifere, despre care se dusese vestea în toată antichitatea, încă de pe timpul războiului troian.

De aceea, ei n-au au cucerit niciodată întreaga Dacie, ci numai podişul Transilvaniei, cu zona auriferă şi un culoar care să le asigure accesul în zonă, respectiv Oltenia, şi mai apoi zona de apărare a Oltului cuprinsă între acestea şi Limes transalutanus.

După înfrângerea lui Decebal, romanii au jefuit tezaurul regal, văduvindu-i pe daci de 1.640.000 kg aur şi 3.310.000 kg argint, ceea ce reprezintă, la preţurile actuale, circa 20 miliarde dolari!

Romanii aveau nevoie de acest aur în scopul redresării financiare a imperiului, care, altfel, s-ar fi prăbuşit de urgenţă, în aceea perioadă fiind în pragul falimentului. În afara acestei redresări financiare, cu aurul şi argintul jefuit din Dacia, romanii au construit Forumul şi Columna Traiani din Roma (la care s-a lucrat peste 7 ani).

Acest jaf nemaîntâlnit în istoria Romei a permis ca toţi locuitorii ei să fie scutiţi de impozite pe timp de un an de zile, să primească fiecare câte un premiu de 650 denari şi să se finanţeze, timp de 123 zile, serbările de la Roma cu 10.000 de gladiatori şi 11.000 de fiare sălbatice.

loading...

La pagubele aduse prin jaful de fa sfârşitul războaielor dacice, mai trebuiesc adăugate şi altele. Astfel:

– costul întreţinerii armatei, alcătuite în special din auxiliari neromani în număr de circa 50.000, stabiliţi în aproximativ 100 de case. Timp de 165 ani, aceştia au costat pe daci echivalentul a 1.000.000 apartamente a trei camere la preţurile actuale;

– jaful de la sfârşitul războiului din anul 105-106, apreciat ca o pagubă de 20 milioane dolari;

– întreţinerea celor 11 oraşe, inclusiv uzura lor, necesare administraţiei romane, apreciată la 8 miliarde dolari. Ţinând seama de capacitatea lor, cele 11 oraşe au avut în medie o populaţie permanentă de circa 132.000 oameni. Din acestea, se poate lua o medie de 50% de neautohtoni (suprastructura), ceea ce conduce !a o cheltuială de întreţinere de 8 miliarde dolari.

– exploatarea nemiloasă a minelor şi a celorlalte bogăţii.

dacii - Adevăruri istorice DUREROASE! Ce a însemnat cu adevărat ocupația romană a Daciei

Minele de aur au fost atât de intensiv exploatate, încât s-au epuizat repede: Alburnus Maior la 167, Ampeion la 215. De acum încolo, Dacia nu va mai prezenta interes pentru Roma. Fără a exagera, putem considera ca, în cei 165 ani de acerbă exploatare, romanii au extras cel puţin atâta aur cât au găsit în tezaurul lui Decebal. Aceasta urcă suma totală a jafului roman în Dacia la… 60-100 miliarde dolari SUA!

sursa: lovendal.ro

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top